1. Testul scaunului înalt
Așezarea pe un scaun fără spătar, apoi ridicarea în picioare fără sprijin pe mâini, arată cât de mult contribuie șoldul la mișcare. Dacă genunchii se apropie unul de altul sau trunchiul se apleacă puternic, flexia șoldului pare limitată. Sursele clinice notează că acest tipar apare des când mobilitatea este redusă.
2. Rotația în șezut
Din șezut, rotirea genunchilor spre exterior și spre interior, cu bazinul stabil, indică rotația internă și externă. Rotația internă scăzută este printre primele modificări raportate în literatura de reabilitare. Ea influențează intrarea în mașină, când piciorul trebuie orientat spre pedalier, nu spre portieră.
3. Unghiul de intrare cu un picior
Trecerea unui singur picior în habitaclu, în timp ce celălalt rămâne pe sol, arată combinația dintre flexie și rotație. Unghiul necesar variază cu înălțimea pragului și distanța până la scaun. Observația nu măsoară forța, ci disponibilitatea articulației de a parcurge amplitudinea cerută de gest.
4. Ridicarea din scaunul mașinii
Ridicarea simulată de pe scaunul șoferului, cu picioarele pe sol, evidențiază extensia șoldului. O extensie limitată schimbă momentul în care greutatea se transferă pe picioare. Recuperarea după efort și calitatea somnului — măsurată prin durată și latență — pot influența percepția asupra acestui gest, fără a fi cauze directe.
5. Mersul după coborâre
Primii pași după ieșirea din mașină arată dacă circulația și coordonarea revin rapid. Un mers șchiopătat scurt semnalează o articulație care nu s-a relaxat complet. Un jurnal de simptome, completat ocazional, ajută la compararea zilelor și la pregătirea unei liste de întrebări pentru medic.
Concluzie: aceste verificări descriu tipare observabile, nu diagnostice, iar interpretarea lor aparține unui consult specializat.






